EVERNIGHT, volumul 1 din seria
omonimă de Claudia Gray
BESTESELLER NEW YORK TIMES
În zorii primei zile de şcoală, Bianca încearcă să evadeze.
Traversează în goană pădurea, dar cineva este pe urmele ei…
Nevoită să-şi părăsească oraşul natal, Bianca urmează să studieze la
Academia Evernight, o şcoală misterioasă, cu tradiţie de sute de ani,
adăpostită într-o stranie clădire gotică. Elevii pe care îi întâlneşte
aici sunt ciudat de perfecţi: atrăgători, deştepţi şi… primejdioşi! Din
prima clipă, Bianca îşi dă seama că locul ei nu este aici.
Apoi îl întâlneşte pe frumosul Lucas, un singuratic la fel ca ea. Nici
el nu este “genul Evernight” – încalcă regulile şi nu-i agreează pe
snobi; o previne pe Bianca să aibă grijă de ea şi să se protejeze… chiar
şi de persoana lui.
Între cei doi tineri se creează însă o legătură care, în ciuda tuturor
opreliştilor, nu poate fi negată. Bianca va risca totul ca să fie cu
Lucas, dar vechi secrete întunecate îi despart… făcând-o pe tânără să
pună sub semnul întrebării toate principiile ei de până atunci.
“Odată ce am început să citesc Evernight, n-am mai putut-o
lăsa din mână! De-abia aştept următoarea carte din serie!” – L.J. Smith,
autoarea celebrei serii Jurnalele Vampirilor, bestsellerNew
York Times
Claudia Gray (pe numele său adevărat Amy Vincent)
este o autoare de romane de dragoste fantasy pentru tineri.
Înainte de a se dedica în întregime scrisului, a mai lucrat ca avocată,
jurnalistă, disc jockey şi chiar chelneriţă (dar una foarte, foarte
neîndemânatică, după cum declară ea însăşi). Îi plac foarte mult casele
vechi, stilul vintage, filmele clasice şi istoria, toate acestea
regăsindu-se în lumea pe care o construieşte în scrierile sale. De
asemenea, citeşte foarte mult şi o pasionează muzica. Dar mai mult decât
orice, îi place să scrie.
Este cunoscută pentru seria Evernight, devenită bestseller New
York Times. A mai publicat romanul Fateful (2011) şi
scurte povestiri în antologii (Immortal, Vacations From
Hell,Enthralled), alături de cunoscute scriitoare precum
Cassandra Clare, Rachel Caine, Kelley Armstrong.
În prezent, locuieşte la Chicago.
Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.claudiagray.com
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu