În Anglia victoriană, aventurile
celor trei prieteni – Tessa, Will şi Jem – continuă! Ei descoperă de ce
sumbrul Mortmain – căruia tatăl său, John Shade, îi hărăzise încă de mic
copil un viitor strălucit – îi urăşte pe vânătorii de umbre. Totodată,
relaţiile dintre cei trei se complică, iar Tessa este pusă în situaţia
de a face o alegere delicată. Will îi dezvăluie Tessei un secret
dureros, dar pare să fie prea târziu…
Tessa Gray şi-a găsit în sfârşit
locul, alături de vânătorii de umbre. Dar liniştea se dovedeşte a fi
trecătoare când forţe întunecate din Conclav plănuiesc s-o înlăture de
la conducerea Institutului pe Charlotte, protectoarea ei. Dacă se va
întâmpla acest lucru, Tessa va ajunge pe străzi, pradă uşoară pentru
misteriosul Magistru, care urmăreşte să se folosească de puterile ei în
scopuri nu tocmai nobile.
Cu ajutorul lui Will şi Jem, Tessa
descoperă că războiul purtat de Magistru împotriva vânătorilor de umbre
este cât se poate de personal. El îi învinuieşte pentru o tragedie
petrecută cu mult timp în urmă, din pricina căreia, susţine el, viaţa îi
fusese distrusă. Pentru a descoperi secretele trecutului, cei trei
prieteni călătoresc din Yorkshire-ul învăluit în ceaţă spre un conac de
care sunt legate poveşti cumplite; din cartierele sărăcăcioase ale
Londrei spre o sală de bal fermecătoare, unde Tessa descoperă că
adevărul despre originile ei este mult mai sinistru decât îşi închipuise
vreodată. Când se întâlnesc cu un demon mecanic, care-i transmite lui
Will un avertisment, aceştia înţeleg că Magistrul le ştie fiecare
mişcare – şi că unul dintre apropiaţii lor i-a trădat.
Tessa realizează că inima îi bate din
ce în ce mai tare pentru Jem, însă dorinţa de a fi cu Will, în pofida
stărilor lui sumbre, continuă să o tulbure. Dar ceva se schimbă în Will –
zidul pe care băiatul şi-l construise în jurul lui începe să se năruie.
Oare, dacă-l vor găsi pe Magistru, Will va putea să se elibereze de
secretele sale şi să-i ofere Tessei răspunsurile legate de originea şi
de menirea ei?
În vreme ce căutarea Magistrului, dar
şi a adevărului, îi pune pe cei trei prieteni în situaţii primejdioase,
Tessa înţelege că, atunci când amesteci dragostea cu minciunile, poţi
corupe chiar şi cea mai curată inimă.
Iar pentru fanii seriei, o SURPRIZĂ! – în exclusivitate în paginile acestei ediţii, trei texte inedite:
Dedicaţia lui Will pentru Tessa pe un exemplar din Poveste despre două oraşe, de Charles Dickens
Epistola scrisă de Will pentru familia lui, la împlinirea vârstei de şaptesprezece ani, dar pe care nu o va expedia niciodată
Scurtă relatare a primei întâlniri dintre Jem şi Tessa
Pentru a afla mai multe despre seriile
Instrumente mortale şi Dispozitive infernale, vizitaţi site-urile
mortalinstruments.com şi theinfernaldevices.com.
Puteţi urmări aici trailer-ul cartii:
Urmăreşte aici un interviu cu Cassandra
Clare, prezentând Prinţul mecanic:
http://www.podcast.tv/video-episodes/watch-cassandra-clare-discuss-clockwork-prince-16530421.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu